Îl cheamă Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (Cum să fii mântuit) - numai versete
Translated from the KJV Bible: Ioan 3:3 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun: dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Romani 3:23 Fiindcă toţi au păcătuit şi nu ajung la slava lui Dumnezeu. Apocalipsa 21:8 Dar, fricoşii, necredincioşii, scârboşii, ucigaşii, curvarii, vrăjitorii, idolatrii şi toţi mincinoşii, vor avea partea lor în lacul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică a doua moarte. Romani 6:23 Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică prin Isus Hristos, Domnul nostru. Filipeni 2:6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a socotit ca un lucru de apucat să fie egal cu Dumnezeu Romani 5:8-9 Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci cu atât mai mult acum, când suntem declarați drepți, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi (salvați) prin El de mânia lui Dumnezeu. Efeseni 1:7 În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său Romani 10:9 Dacă vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Isus şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. (salvat) Ioan 20:31 Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui. Romani 10:13 Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. (va fi salvat) Ioan 3:36 Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.